România, menționată de 9 ori într-o nouă tranșă de e-mailuri publicate de Wikileaks

România, menționată de 9 ori într-o nouă tranșă de e-mailuri publicate de Wikileaks
Publicat: 23/07/2016, 08:58
Actualizat: 23/07/2016, 09:16

Wikileaks a dat publicității 20.000 de e-mailuri și 8.000 de alte mesaje transmise de membrii Comitetului Național Democrat (organul de conducere al Partidului Democrat din SUA, care este aproape să o nominalizeze pe Hillary Clinton drept candidată la președinție).

România este menționată în 9 astfel de mailuri. Un astfel de mail prezintă vizita premierul Dacian Cioloș în America și întâlnirea pe care oficialul român a avut-o cu vicepreședintele Joe Biden. „Vicepreședintele s-a întâlnit astăzi cu prim-ministrul român Dacian Cioloș. Vicepreședintele a lăudat eforturile premierului Dacian Cioloș de implementare de măsuri necesare pentru guvernare și sprijinirea statului de drept, precizând că prin continuarea reformelor se va continua dezvoltarea economică și democratică a României și parteneriatul economic dintre cele două state. Vicepreședintele i-a mulțumit lui Cioloș pentru contribuția României în coaliția anti-ISIS și la misiunea NATO din Afghanistan, și a prezentat condoleanțe pentru decesul a doi militari români pe 7 mai în Afghanistan. Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanței asigurării că aliații iau măsuri până la Summitul NATO de la Varșovia să întărească poziția defensivă și de descurajare pe flancurile de est și de sud. Liderii au discutat, de asemenea, importanța dezvoltării sectorului energetic din România în domeniul securității energetice europene și a subliniat necesitatea de a sprijini și de a accelera eforturile de reformă ale Republicii Moldova”, se specifică în emailul dat publicității de Wikileaks.

E-mailurile date publicității vineri acoperă perioada ianurie 2015- mai 2016 și provin de pe conturilor a șapte persoane din Comitetul Național Democrat, potrivit RT.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Detaliu scandalos în legea contra drogurilor la volan. Ce vor fi obligați să facă șoferii
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier